Cum să mai învingi vechile sentimente din copilărie? Despărţirea de partener reprezintă renunţarea la şansa de vindecare şi remediere a răului ce ţi-a fost făcut de ei, părinţii, care la rândul lor au fost răniţi, uitaţi, privaţi de iubire. Cărăm după noi acelaşi tipar familial fără să ne dăm seama că asta ne răpeşte şansa la viaţă. La viaţa adevărată, nu la viaţa amărâtă ce ne-o oferă o pseudo-relaţie. Am renunţat să mai car după mine fantomele trecutului, puţin îmi pasă de tradiţia din familie, femeie singură, luptătoare şi independentă. Eu caut o relaţie cu un bărbat care caută o relaţie pe termen lung, un bărbat care e prezent, un bărbat care rămâne, un bărbat care iubeşte femeia cu personalitate, complicată şi cu visuri măreţe, un bărbat care ştie să primească şi să ofere iubire, un bărbat care priveşte în aceeaşi direcţie , un bărbat care nu vrea să renunţe la nicio bucăţică din mine. Îmi ajunge. Continui în caietul relaţiei mele să aştern detaliile călătoriei noastre. Şi te sfătuiesc să faci la fel, ca să fii pregătita pe când vine, să nu mai rătăceşti prin dulap şi gânduri. A venit, eşti pregătită. Drum bun!

Mi-am dat seama că mi-am atins obiectivele ce mi le-am propus pe 2009 şi unele pentru 2010.                                                             Şi mi-am mai dat seama că obiectivele mele pe termen scurt şi lung nu includeau şi viaţa alături de un bărbat. În primă fază am început să râd, pe urmă am rămas uimită de constatarea făcută, şi-n a treia fază am început să caut prin caietul visurilor indicii care să-mi infirme descoperirea. N-am găsit! Am rămas fără o părere, mi-am zis că nu e sănătos să mă privesc altfel decât am făcut-o până acum, să mă iau la întrebări sau să încerc să mă conving că nu asta-i viaţa adevărată. Mă gândesc că toate vin pe un ritm anume…de ce să mă grăbesc, nu tot acolo ajungem cu toţii? Căsătorie, copii, soţ. Şi am realizat că nu ajungem cu toţii la acest model de familie. De ce? Fiindcă fiecare a trăit povestea lui de iubire într-un mod anume.

Am învăţat să trăiesc încet, prezent si am continuat să merg pe drumul meu, în stilul meu. Cred că am ales bine. Fiindcă nu poţi grăbi lucrurile dar în acelaşi timp nu le poţi lăsa să vină spre tine. Recomand să mergi spre ele, fără să te grăbeşti, fără să te agiţi, fără să te zbaţi: De ce nu mai apare? Unde să mai ies? Ce să mai fac ca să-l întâlnesc? Ce culoare să mă mai vopsesc?

El e? El e? Ştiu că mesajele astea te bântuie în faţa unui străin care îţi caută privirea. Nicidecum nu te gândeşti la o partidă de sex sălbatic, ci te gândeşti dacă e o partidă bună, care caută o relaţie cu o femeie pe termen lung…:-)

Şi te lupţi cu febra interioară, cu gândurile limitative, cu stima de sine scăzută în urma eşecurilor trăite, cu modelele parentale , normele sociale şi morale, trăieşti într-o închisoare din care nu te mai vezi eliberată, şi aşa ajungi să te arunci în braţele primului venit căruia îi pui masca eternităţii pe faţă, şi îngheţi într-o pseudo- relaţie care te macină, te omoară pe dinăuntru, în timpul în care tu îţi păstrezi pe faţă zâmbetul unei femei “fericite şi împlinite” de relaţia pe care o are. Numeşti iubire ce nu e iubire, şi ratezi iubirea din lipsa iubirii primite. Ştiu că nu e drept, ştiu că te doare, ştiu că rătăceşti de atâta amar de vreme, ştiu că te-ai săturat să aştepţi, ştiu că ţi-e teamă că n-ai să-l mai întâlneşti, ştiu că meriţi! Şi mai ştiu că eşti singura care poate să se trezească şi să spună: De astăzi îmi trăiesc viaţa, de astăzi aleg esenţialul din neesenţial, de azi devin conştientă de ceea care sunt, de astăzi, fac sport, de astăzi zâmbesc şi mulţumesc vieţii pentru ce am, de astăzi învăţ să mă iubesc, de astăzi lupt pentru o viaţă adevărată, de astăzi mă dezbrac de obiceiurile proaste şi nesănătoase, de astăzi caut ajutor dacă nu mă descurc singură, de astăzi iert şi mă împac cu trecutul, de astăzi trăiesc ziua şi ale ei frumuseţi.

Eu,la fel ca tine am uitat sa traiesc ziua si m am pedepsit... 

Nu ai nici un drept să te plângi, nu eşti singura care e singură, care simte tristeţea, care e încercată , minţită, rănită. Nu ai nici un drept să mănânci în exces, să nu faci sport, să te otrăveşti cu tutun, alcool şi droguri. Nu ai nici un drept să-ţi dormi viaţa. Nu ai nici un drept să blestemi şi să acuzi familia, societatea, viaţa. Ei au făcut ce au ştiut mai bine, atât au putut. Tu ce faci pentru viaţa ta, înafară de a te plânge? Vreau să văd cum lupţi cu trecutul şi ale lui obiceiuri nesănătoase. Ridică-te, fii demnă, nu mai aştepta să vină prinţul, milionarul, fă-ţi viaţa frumoasă. Eşti singura care are această putere. NImeni din afară nu-ţi va aduce ceea ce-ţi lipseşte. Te asigur!!

Desparte-te de gândul ăsta o dată pentru totdeauna! Nu mai aştepta! Acţionează! Trăieşte! Bucură-te de soare, de lună, de mâncare, de cei dragi, de tot ce te înconjoară. Într-o secundă poţi pierde tot ce ai, şi poţi să nu te mai întâlneşti niciodată cu această experienţă ce ţi-a fost dată. Zâmbeşte! Deschide-te în faţa experienţei! Crede în tine! Şi visează! Eşti liberă să faci ce vrei şi nu te bucuri de acest drept. Alţii sunt încorsetaţi de boală, alţii mor în închisori, alţii trăiesc pe un pat de boală, tu ai tot ce vrei şi nu trăieşti.

Mai devreme sau mai târziu plăteşti! Nimic nu ţi se cuvine în viaţă. Ce trimiţi Sus, vine Jos. Dacă ai impresia că dai totul şi nu primeşti nimic în schimb, te înşeli. La fel cum te înşeli în privinţa dragostei, ea nu poate fi închisă într-un pumn, într-o cameră, într-o casă, ea are rolul să circule dinăuntru în afară şi tot aşa. La fel ca viaţa, curge…nu poţi poseda pe nimeni şi nimic. Întoarce-te cu faţa la viaţă!